M-am hotărât

Astăzi m-am hotărât,
Astăzi, mă declar nebun,
Da! Nebun, complet nebun,
Căci astăzi m-am trezit,
M-am trezit din sumbrietate,
O sumbrietate a unei vieţi monotone.

Astăzi am aflat ce e aia dragostea,
Am aflat ce e aia viaţă,
Ce e aia nemurire,
Şi în sfîrşit m-am declarat nebun.
Da! nebun, complet nebun,
Căci doar un nebun,
Ar auzi un ciripit de păsări
În mijlocul unui pustiu,
Doar un nebun, un complet nebun,
Ar simţi mirosul unui trandafir,
Ar vedea o rază de lumină,
Şi ar spera la o zi mai bună,
În haosul unei pustietăţi.
Căci doar un nebun, un complet nebun,
Ar trăi într-o pustietate,
Ar gândi într-un haos,
Şi ar iubi într-o nemurire.

Da! de azi aşa sunt eu,
Sunt un om nebun,
Sunt acel nebun, nebun de tot,
Care, într-o zi ploioasă va zâmbi,
Va zâmbi, de parcă ar răsări soarele,
Sunt acel, care într-o tăcere va dansa,
Va dansa, de parcă ar cânta muzică peste tot,
Da! eu sunt acel nebun,
Căci eu trăiesc, iubesc, şi-nebunesc!!!

Long time no see

Recunosc , deşi am început acest blog entuziasmată , după primele articole mi-am neglijat responsabilitatea de a mai scrie . Şi nu pot să spun că e numai vina şcolii din moment ce două dintre luni am fost în vacanță . Pot totuşi să spun că mi-am îndeplinit cât de cât scopul şi vacanța asta de vară nu am mai stat atât de mult la laptop ( cel puțin comparat cu vara trecută ). Iar de când cu clasa a 10-a numai de blog nu mi-am mai bătut eu capul .
Informatică începe în forță ca şi anul trecut cu teme de câte 20+ probleme , iar eu nefiind tocmai pricepută, nu le termin atât de repede pe cât ar trebui . Ritmul este asemanător şi la celelalte materii importante ,desigur.
Mi-a atras totuşi atentia un mail care făcea referire la această pagină făcută de mine , de care uitasem aproape complet . Şi iată-mă scriind din nou lucruri la întâmplare .

(from the book i’m currently reading)

“De ce zâmbim? De ce râdem? De ce ne simțim singuri? De ce suntem triști și confuzi? De ce citim poezie? De ce plângem când vedem un tablou? De ce inima ne-o ia razna când iubim? De ce ne simțim rușinați? Ce este acel lucru din adâncul stomacului tău numit dorință?”

B. A. Sáenz -„Aristotel și Dante descoperă secretele Universului”